Astazi este Ziua Internationala a Zambetului
ZIUA MONDIALĂ A ZÂMBETULUI se sărbătoreşte, vinerea aceasta, în întreaga lume. "World Smile Day" a fost iniţiată în 1963, de americanul Harvey Ball, "părintele" feţei zâmbitoare ("smiley face").
Imaginea creată de Harvey Ball a devenit simbolul asociat cu stările de voie bună. Din dorinţa de a face cât mai cunoscut lumii simbolul său, Harvey Ball a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului şi a ales prima zi de vineri a lunii octombrie.
Această sărbătoare s-a ţinut pentru prima oară în anul 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, din statul Massachusetts, iar în anii care au urmat a ajuns cunoscută în întreaga lume.
Sponsorul oficial al Zilei mondiale a zâmbetului este Fundaţia Harvey Ball World Smile, creată după decesul, în anul 2001, a omului care a inventat celebrul "smiley face".
Această zi este sărbătorită în numeroase oraşe din Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud, cu manifestări ce includ spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, teatru de păpuşi sau concursuri de baloane.
În afară de ZIUA MONDIALĂ A ZÂMBETULUI, mai există şi o zi mondială a râsului, prima duminică a lunii mai din fiecare an.
Haideti sa zambim privind urmatorul clip :))
O zi frumoasa sa aveti toti .
No comments:
Post a Comment